Feeds:
Articole
Comentarii

Iaca dragii mei ma aflu in fata unei provocari. Provocare numita raw-vegan. Nu il numesc debut pentru ca debutul s-a soldat cu un mare mare esec in fata unui castron de salata de beouf 🙂

Ma bate gandul asta (de pimavara) de mai multa vreme. Intai n-am avut puterea, vointa (bat-o vina de ciocolata), dorinta, sustinerea etc. Acum, incerc sa nu-mi mai caut scuze si motive si sa merg inainte, pe un drum anevoios, catre o viata sanatoasa. In primul rand pentru ca sunt grasa, grasa de mai am putin si-l ajung la kile pe silfidu-mi sot (doo bete-nfipte-n… aparat de mers pe drum, cam asa l-as caracteriza). Ma supara, ma enerveaza, ma agaseaza rau faptul ca am inceput sa nu-mi mai gasesc haine pe masura, am devenit depresiva si obsesiva cu aceasta problema si nu-mi place deloc incotro ma indrept. Deci, asadar si prin urmare, facem comert pe mare :)) adica ne apucam de treaba.

Apoi, sincer va spun, sunt satula  de boala. Nu, nu de a mea (cica teoretic sunt sanatoasa, analize bune pacientu mort), ci de a celor din jur, si sincer, nu-mi doresc sa ajung ca ei. Mi-e frica de cancer in primul rand, si daca sta in puterea mea sa fac ceva sa nu ajung acolo, de ce sa nu? (Mooamaa ce demagogic suna asta 🙂 )

SA nu mai vorbesc de faptul ca am un copil, si,  in pimul rand pentru el trebuie sa fac acest pas. Spre norocul meu Zdrelica este un pofticios, deloc reticent la gusturi noi (cu texturile are el o problema dar speram sa rezolvam) . Nu ma refer la faptul ca tin eu dieta raw ci, imi doresc ca impreuna, toata familia, sa ne indreptam cu pasi mici dar siguri catre o alimentatie sanatoasa, care sa ne ofere o viata cat mai lunga si frumoasa impreuna. Sincer va spun ca imi doresc din suflet sa-mi cunosc stranepotii :)) (Hi hi, nu ma uit la telenovele)

Ceea ce mi-am propus, nu are nici o legatura cu moda sau cu tendintele actuale raw/bio/eco/organic, desi sunt o mare consumatoare de astfel de produse deja de cativa ani.  Am inlocuit demult detergentii de vase/baie/bucatarie/spalat cu unii cat mai eco si mai prietenosi cu mediul inconjurator, incerc sa cumpar alimente/legume/fructe pe cat posibil de la producatori autohtoni, cat mai ne-stropite, neumflate cu chimicale si hormoni. CHiar cred in acest lucu, si chiar cred ca punand mana de la mana putem salva planeta. EI, nu fac parte din Greenpeace, dar ma supara sincer ceea ce vad in jur si ma gandesc la viitor.

In fine, long story short, de azi (adicatelea de ieri defapt) sunt raw :)) , nu 100% ca nu pot, nici macar vegetariana 100% (cand si cand imi doresc sa mananc un peste sau fructe de mare, poate chiar sa gust si un tort la o aniversare, un mititel la un gratar) dar incerc, macar 2 din 3 mese sa mananc crud, sau 6 zile din 7 toate cele 3 mese. Asta imi propun eu, mancare gatita ori o masa pe zi, ori doar o zi pe saptamana numai gatit, vedem.  Voi incerca, pe cat posibil, sa elimin „relele” din alimentatie, produsele mega-rafinate, conservantii, aditivii alimentari, chimicalele, hormonii, prajelile etc. Cu mana pe inima va spun ca sotul meu are un soc zilnic atunci cand isi face cafeaua, caci de vreo cateva saptamani nu gaseste zahar in casa. Pur si simplu s-a terminat si am refuzat sa mai cumpar. Avem miere, cruda, organica, din stupii soacrei mele, pentru care garantez puritatea. Asa ca bye-bye sugar darling! (pentru mine, a ma lasa de zahar e ca si cum un drogat se lasa de droguri, sincer va spun ca ma cam aflu in sevraj si mi-e gandul numa la dulciuri)

Asa ca va rog sa-mi urati succes si voie buna :-))

 

P.S.:  Sper sa urmeze cat de curand un articol (ce l-am inceput cam de multicel da nu l-am publicat) cu produse eco/bio/oragnice/naturale/fabricate manual pe care le-am incercat si parerea mea despre ele, poate ajuta pe cineva.

P.P.S:  Deja mi-e gandul la ciocolata 🙂

Pentru ca Zdrelica e lesinat dupa animale, ne-am hotarat noi acum vreo 2 saptamani sa plecam cu mic cu mare la Ferma Animalelor in comuna Pantelimon.  Nu mi-am inchipuit vreodata ca am sa pot vedea atata fericire pe chipul copilului meu. NU mi-am inchipuit ca intr-o singura zi poate un copil de 1 an sa invete cum fac 20 de animale in parte (exagerez putin 🙂 ) Asa ca am petrecut cateva ore minunate intr-o zi frumoasa de sfarsit de octombrie in sanul naturii si al animalelor. Pentru ca excursia a fost un real succes, am repetat-o si in saptamana ce a urmat imprena cu prietenii din parc. Voi lasa imaginile sa vorbeasca de la sine :

Această prezentare necesită JavaScript.

 

 

 

Asa m-a strigat Zdrelica de dimineata.

Eu fosneam niste pungi sa-mi pregatesc un castron cu fructe si nuci iar el se trezise. Suparat nevoie mare ca nu ma duc la el in dormitor  a strigat: MA-MI!!. Intr-un fel in care a reusit sa ma faca sa-mi dea lacrimile de bucurie. Ca un baietel mare, cu duiosie si dragoste in glas, bucuros ca ma aude si sunt prin preajma. Iar cand m-am dus la el m-a intampinat cu zambetul lui dulce si gropita din obraz…

CUm sa nu-ti incepi ziua si sa ptamana intr-un mod cat se poate de frumos cand ai asa o minune acasa?

 

Evident sanatate, si apoi, cel mai mult imi doresc sa aiba o copilarie frumoasa.

DE ce spun asta? CIteam zilele trecute pe un blog (http://floridecires7.blogspot.com/2010/03/aromele-copilariei-voastre.html) despre aromele copilariei. Acest post m-a intors inapoi in timp si m-a smuls o lacrima in coltul ochiului (defapt mai multe 🙂 ). Drept pentru care am inceput  sa ma gandesc la copilul meu si la cum ii pot oferi o copilarie fericita asa cum fiecare dintre noi am avut-o.

Stau si ma gandesc ca pe atunci nu erau vremurile astea tumultoase, totul era parca mai linistit si mai asezat. Aproape toti parintii aveau un job care le permitea sa-si petreaca timp cu noi, aproape toti aveam bunici/unchi/matusi/alte rude pe la tara unde ne petreceam vacantele. Cu totii ne amintim cu drag zilele senine de vara cand stateam si citeam o carte sub umbra unui copac, sau mergeam la scaldat, sau  cu vaca la camp impreuna cu ceilalti copii din sat, sau de serile cand  priveam cerul instelat si ne puneam dorinte la fiecare stea cazatoare. Ne amintim de mirosul fanului sau a ierbii proaspat cosite, de painea calda din cuptorul de caramida, de mamaliga cu lapte si branza, de fructele mancate direct din copac si sterse doar de coltul tricoului., de tuica facuta in curte din frcutele stranse cu atata truda de noi si care ne luau din timpul de joaca, de podul plin cu porumb uscat care avea un miros inconfundabil, de catelul care ne era cel mai bun prieten sin e urmarea peste tot.

Imi doresc pentru copilul meu sa nu-si petreaca intreaga zi in fata calculatorului omorand monstrii sau in fata televizorului la niste desene animate pline de violenta. Imi doresc pentru el sa stea zi-lumina afara si sa bata mingea pe maidan, sa se catere in copaci, sa se joace cu cornete. Imi doresc sa stie cum se joaca v-ati ascunselea, hotii si vardistii, ratele si vanatorii, frunza, sotronul, tarile… Imi doresc sa revina iernile de altadata cu un ger intepator si zapezi de 1 metru iar eu sa strig la el sa intre in casa dupa o zi de sanius, rosu in obraji si sa se bucure de cacaoa calda cu lapte pe care i-am pregatit-o. Imi doresc sa-mi petrec cat mai mult timp cu el, sa pot sa il duc la filme si spectacole, la serbarile de la gradinita sau scoala si sa plang de mandrie ca a invatat o poezie sau un rol. Sa mergem impreuna la mare si la munte. Imi doresc sa SIMTA aroma Sarbatorilor de Craciun cu miros de sarmale si cozonaci si sa isi aduca aminte cu drag de bradul verde impodobit in ziua de ajun. Sa isi aduca aminte cu placere de mirosul din casa bunicilor unde sa petreaca clipe minunate si pline de rasfat.

Oare copiii nostri se vor mai bucura de aceste lucruri atat de simple si atat de frumoase? Din pacate societatea in care traim in acest moment nu cred ca le mai poate oferi simplitate. Societatea din ziua de azi te invata cum ca daca ai mai mult (haine, jucarii, calculatoare, telefoane) esti mai tare, iar daca bati mingea in fata blocului in loc sa joci cel mai tare si mai nou joc aparut pe piata, in timp ce bagi in tine castroane intregi de chipsuri , nu existi.. Din pacate in fata blocului nu mai poti bate mingea pentru ca trece cate o masina la 10 secunde (nu o masina pe ora cum era pe vremea noastra asta in cazul fericit in care trecea si aia), nu mai poti face tevi pentru cornete pentru ca nu mai exista santierele comuniste (astazi totul e bine pazit si nu spun ca asta e un lucru rau), nu mai poti merge la sanius pentru ca aleile mai in panta dintre blocuri s-au transformat in parcari iar parcurile s-au modernizat, nu iti mai petrecei vacantele la tara pentru ca bunicii nu mai sunt acolo iar rudele au plecat in Spania/Italia la munca.

Eu insa ma voi stradui cu toate puterile sa-mi invat copilul ca simplu = frumos, ca merita sa te bucuri de copilarie pentru ca ea nu se mai intoarce iar timp pentru calculator si televizor va avea din belsug atunci cand va fi om mare…

De un an si 2 luni sunt mamica unui baietel. Initial, blogul il facusem pentru el, pentru a scrie aici ganduri, patanii, nazdravanii. Mi-am prins putin urechile la vremea respectiva si m-am lasat pagubasa. Insa nu ma lasa inima sa nu scriu despre Zdrelica al meu :).

De ce Zderlica? PAi a trecut prin multe nume si porecle. Am inceput de pe vremea cand era in burtica sa-i spun Atomix, evident pentru ca nu statea cuminte nici o clipa. Dupa ce s-a nascut a devenit Pan-Pang de la verbul „a plange” pentru ca numai asta stia sa faca toata ziua. Apoi s-a facut si el baiat mare si mai de comitet si a devenit Zgatix pentru ca avea mereu o fata de nazdravan. Acum e Zdrelica pentru ca face toate prostioarele pamantului. SI arata asa a copil „zdrentaros”. Este tot timpul cu pantalonii in vine, cu cate un cucui pe frunte, murdar de ceva pe la gura, cu caciula intr-o parte, cu ciorapii scosi jumate. SI face numai si numai prostii. Ca sa nu le uit am sa le scriu aici.

Alaltaieri seara l-am lasat la mama pentru ca ma terminase cu nervii si aveam una alta de facut prin casa. Ori cu el in preajma nu se poate face nimic pentru ca tot timpul se catara pe undeva, sau trage de ceva, sau sparge ceva, sau sta agatat de pantalonii mei urland sa-l iau in brate. In general la mama e mai cuminte si doar cand apar eu in peisaj se strica treaba. Dar ieri, oh, ieri a fost si acolo sub orice critica.

1. A spart un castron

2. A mancat crema de pantofi

3.A daramat si spart casetofonul maicamii (unul din acela mic cum erau pe vremuri cu cd-player incorporat)

4. A cazut in cap, dar in cap, de pe fotoliu

5. S-a batut la propriu cu pisica. (Aia, pisica, e o rautate care sare la picioare si musca. Dar daca o lasi in pace e cea mai buna pisica. Fii-miu care e innebunit dupa orice vietate miscatoare nu poate sa o lase in pace si o urmareste toata ziua. El ar vrea sa o mangaie dar cum nu are mare deteritate in miscarile mainilor el defapt o bate, iar ea saraca se apara. Astfel iese o lupta copil-pisica din care fii-miu iese mereu cu cate o zgarietura)

6. Astazi i-a spart ochelarii maicamii cand l-a dus la baie sa-l spele pe maini. S-a tras din bratele ei si cu mainile i-a zburat ochelarii.

O alta placere de-a lui de cateva saptamani bune este sa se suie pe mobila, sa se apuce de televizor si sa se dea utza utza cu el.  Ma intreb daca face atatea prostii la 1 an si 2 luni, mai tarziu ce ma asteapta?

Si ca sa stiti despre cine vorbesc :). El este Zdrelica. Adica Dragos.

Ma uitam astazi, la indemnul unei prietene, pe site-ul acesta http://pitzipoanca.org/page/74/.  Si zau ca nu imi pare rau ca mi-am lasat toate treburile de-o parte ca sa-mi petrec ziua razand in continuu. NU stiu, dar eu una nu imi pot imagina ca exista atata prostie pe lumea asta…

SI uitandu-ma la prima poza de pe pagina 74, la care am dat si link, mi-am adus aminte de o zi petrecuta in magazinul Unirea. Acum vreo 2-3 ani o buna prietena ma ruga sa merg cu ea sa-si caute rochie pentru o nunta la care trebuia sa ajunga.  Asa ca am pornit-o dis-de-dimineata impreuna cu ea si inca o prietena spre magazinul Unirea. Tipa este micuta de inaltime si tare slaba, are mari dificultati in a-si gasi rochite pe masura ei. Si tot cautand, am ajuns in „aripa Calarasi” a magazinului. Aripa care abunda in magazine si magazinase pline de marfa cumparata la kilogram sau chiar la container. Astfel ca intrand din magazin in magazin si gasind cam aceasi marfa peste tot ne-am gadit ca ar fi fain daca ne-am distra putin si am proba rochiile minunate date exemplu mai sus. Atunci ne intrebam daca cineva chiar cumpara acele rochii. Astazi mi-am primit raspunsul :)). Sincer, ziua aia a fost cea mai faina zi la shopping din viata mea. Ne-am ditrat copios proband rochii cu print leopard, curcubeu, cu franjuri si dantele spre disperarea vanzatoarelor care se prinsesera ca facem misto dar nu puteau sa ne refuze pentru ca aveau vreo patroana de le sufla in ceafa.  Imi pare rau ca nu am avut un aparat foto la noi.

Anyway, inca o data, incredibil cata prostie, cat kitch, cata lipsa de bun gust exista pe lumea asta… si mai ales in tara asta.

Ma tot intreb de cativa ani incoace de ce nu mai ninge asa cum ningea in copilarie.
Astazi mi-am dat singura raspunsul…
Uitandu-ma pe geam si vazand ca nimeni nu a dat cu sare, nimeni nu a intrat cu plugul sa dea zapada de pe asfalt, m-am gandit ca toti oamenii se roaga la Dumnezeu sa nu ninga.
Cand toti primarii sunt prinsi mereu nepregatiti,cand dupa o zi de alb frumos, totul se face maro-gri si nu ai pe unde sa mergi din cauza baltilor, cum sa-ti mai doresti sa ninga?
SI uite asa aculta Dumnezeu rugile oamenilor, si nu mai ninge… si copii nu se mai bucura si nu traiesc o copilarie asa frumoasa cum am trait-o noi…
Dar pana la urma cred totusi ca este vorba despre niste energii negative si o flacara mov… d’aia nu mai ninge